Bine ați venit în universul sufletului meu! Consider că este destul de dificil să vorbești despre propria persoană...este ușor să gândesc despre mine, în schimb este destul de greu să vorbesc despre mine. Un om cu bune și cu mai puțin bune, fiindcă sunt om cu calități și defecte în armonie. Până să ajung să mă cunosc pe mine însămi ( așa cum sunt eu, nu așa cum m-au format alții ) am parcurs un drum lung și anevoios... dar descoperirea eului interior a fost revelatoare. O persoană pozitivă, mult prea calmă, răbdătoare și cu bun simț. Îmi iau energia din iubirea pentru Dumnezeu, pentru viață, pentru oamenii. Fac totul cu plăcere, însă nu accept orgoliul și egoismul. Am trăit multe experiențe și am cunoscut toate fețele pe care le pot avea oamenii, de aceea nimic nu mă mai zguduie. Experiențele de viață m-au învățat să nu mai am așteptări de la ceilalți și să nu mai depind de nimeni. Nu mai aștept să fiu înțeleasă, nu îmi mai ocup mintea cu gânduri negative care să îmi distragă atenția de la lucrurile importante și care să-mi influențeze alegerile. Nu mă mai preocupă de mult părerea celorlalți despre mine, fiindcă am observat că în general lumea judecă după prejudecăți proprii și prea puțin după calități obiective. Cândva făceam eforturi să-i mulțumesc pe toți și să le fiu pe plac, dar cu timpul am realizat că m-am irosit zadarnic, că am trăit mai mult pentru alții decât pentru mine. Știu să fac diferența dintre problemele reale și cele închipuite, trecătoare. Nu rămân niciodată datoare atunci când cineva îmi face un bine, dar îi uit de îndată pe aceia care mi-au făcut rău. Cea mai mare răzbunare de care sunt capabilă este uitarea și indiferența față de cei care m-au nedreptățit. Am fost și fericită și nefericită, însă am fost dezamăgită, trădată, abandonată, nedreptățită, am suferit și am rămas cu răni adânci în suflet și cu toate astea nu am lăsat suferințele să mă transforme într-o persoană nesigură, rece, precaută. Nu mă auto - compătimesc și detest rolul de victimă. Consider că tot ce mi s-a întâmplat au fost etape care m-au pregătit pentru a ajunge omul care sunt azi. Din propriile greșeli am învățat că orice slăbiciune și orice alegere greșită se plătește, că timpul e ireversibil și că anumite uși care s-au închis în urma mea nu se vor mai deschide niciodată. Am învățat că bucuria de a dărui e infinit mai mare decât bucuria de a primi. Și am mai învățat că nu există compliment mai frumos decât ❝Mi-ai schimbat viața❞ Sunt puternică, dar totodată foarte sensibilă. Există o singură forță în tot Universul, care mă poate îngenunchea, Dumnezeu. Și nu din teamă, ci din iubire. Nu mă mai tem de nimic, viața m-a învățat că frica e dușmanul reușitei. Sunt o persoană asertivă. Detest sentimentul de nesiguranță pe care îl dau anumiți oameni cu care trebuie să te controlezi mereu, să ai grijă ce spui, știind că sunt prea sensibili și instabili. Însă, în fiecare om văd ceva frumos, ceva special. Nu împart oamenii în buni, frumoși, proști, săraci, bogați, analfabeți, pentru că nu acestea sunt criteriile după care îi aleg. Însă îi împart în răi și buni. Detest ura de rasă și discriminările de orice fel. Respect alegerile celorlalți și ceea ce ei iubesc. Nu îmi plac oamenii invidioșii, profitori, aroganți, leneșii, intriganți, lăudăroșii... Iubesc foarte mult animalele, natura cu tot ce înseamnă ea. Mă deprimă grădinile Zoo, fiindcă mi se pare nedrept să i se ia unei ființe libertatea, să fie chinuită și privată de șansa la o viață normală. E posibil să vă par multora ciudată, însă asta sunt. Sunt o fire romantică și caldă, de aceea mă atașez foarte tare de oameni, de locuri și de amintiri. Mă sensibilizează copiii, bătrânii și suferința oamenilor. Nu pot spune niciodată ❝nu❞ atunci când cineva are nevoie de ajutorul meu, iar eu pot ajuta. Nu pot trece indiferentă pe lângă cineva care plânge, pe lângă un om bolnav, sau pe lângă un animal rănit. Și nu pot trece indiferentă pe lângă flori, pomi, oameni care zâmbesc și lucruri care îmi încântă privirea și îmi fac sufletul să vibreze. Scopul meu este să fiu un om mai bun, mai uman, mai sincer, mai loial,, mai iertător, și fac eforturi să corectez ceea ce nu îmi place la mine. În rest, sunt un om ca toți ceilalți, cu slăbiciuni, visuri, defecte, regrete, frământări, un om imperfect, care visează la o lume perfectă. Nu concep viața fără zâmbete, îmbrățișări, muzică, iertare, prietenie, iubire și amintiri frumoase...
Încă de mică am avut un jurnal, acolo îmi notam tot ce simțeam, ce mă durea, ce mă bucura, în scris am găsit un prieten supus, care mă ascultă și îmi este la îndemână oricând, spre deosebire de oameni...care de multe ori ascultă fără a înțelege...
Jurnalul este cel mai fidel prieten al meu, mă ajută să depășesc cât de puțin amintirile grele din trecut. Scrisul mă ajută să mă eliberez de toate tensiunile și de toată încărcătura sufletească pe care o acumulez în urma unor experiențe personale de viață. Aici voi scrie și inspirată de poveștile altora. Aș vrea să se știe că deși scriu, eu nu trăiesc cu convingerea că sunt mai bună decât ceilalți. Poate nu scriu gramatical, nu mă exprim, așa cum se exprimă un scriitor, însă înainte de toate sunt om și îmi cunosc lungul nasului.
Nu mă tem de criticile celor care sunt nemulțumiți de calitatea literară, și le mulțumesc pentru critică, deoarece mă ajută să înaintez spre bine.
“De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire și de sens” spunea Nicolae Steinhardt în Jurnalul Fericirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu