Viața Mea😓

Da, de la vârsta de 4 ani, pot să îmi amintesc câte ceva. Eram la grădiniță, de regulă mă ducea bunicul, fiindcă mama paralizase când eu aveam 3 ani. Tata era alcoolic, bunica nu o iubea pe mama deoarece era de la țară, bunicul nu era după tată, însă ne iubea și ne respecta foarte mult. Mama paralizase din cauza supărărilor, fată de la țară, obligată de părinți să se căsătorească, până la vârsta de 18 ani fusese la mânăstire, iar la 30 ani au căsătorit-o cu forța, cum erau timpurile de atunci. În casă era tot timpul tensiune din cauza tatălui. Tata era un om rău din toate punctele de vedere. Mama era bătută, înșelată, dormea afară mai mereu, doar când era bunicul acasă era mai binișor. Bunica mă iubea, însă eu mică fiind nu suportam să nu stau lângă mama mea. Între timp tata a rămas fără un picior, și așa viața începuse să înainteze cu pași repezi către maturitatea mea mult prea devreme. La vârsta de 6 ani mi-a murit bunicul, apoi după 6 luni, a murit bunica, din partea tatălui. A fost cumplit, bunicul suferea de inimă și a murit cu capul pe masă, bunica a murit de cancer la sân. După moartea lor tata, a început să vândă din casă mai toate lucrurile pe băutură, și uite așa a început un chin mult mai mare decât era înainte. Aveam și un frate mai mic cu un an decât mine, însă el era neutru la tot ce este în jurul lui încă de mic. Când am ajuns în clasa a Ⅱ, o profesoară de zoologie prinsese drag de mine și încet încet mă atașasem de ea. Acasă când tata lua pensia de boală, câteva zile era scandal, mama era mereu bătută și alungată din casă, iar eu împreună cu ea. Fratele rămânea în casă pentru că el nu spunea nimic, eu nu puteam să tac, și îi luam apărarea mamei, atunci mă dădea și pe mine afară. Unde ne puteam duce? Nicăieri, deoarece nu aveam nici un neam, vecinii erau și ei cu problemele lor, doar uneori când era prea frig mergeam la nana, însă venea acolo și făcea scandal. Chiar dacă avea un picior amputat, fugea mai repede decât mine cu cârjele. Între timp profesoara a dorit să mă înfieze, dar tata nu a fost de acord. Sincer, nici eu nu doream deoarece era mama la mijloc și nu aș fi putut trai fără ea, cum o puteam lăsa acasă singură doar cu fratele și tata, când ea, săraca era paralizată, bătută... Profesoara și toți învățători, profesori, directoarea, mă îndrăgea foarte mult, iar asta îmi mai alina din suferința de copil. Îmi plăcea să învăț, tata știa carte, era destul de școlit, dar fără să mă ajute. Acasă fiind mai mereu scandal, trebuia să învăț la școală, sau acasă cu bătaie deoarece era gălăgie în casă iar eu nu puteam fi atentă, orice greșeală făcută se lăsa cu bătaie, înjurături, țipete. Când era tata treaz, era om bun, spăla rufe, făcea mâncare, recunoștea că greșește, însă era o minune când și cât era treaz, pentru că asta nu dura mai mult de o săptămână pe lună, în rest numai beat. Banii, era pensia lui, alocația noastră, plus bursa mea, plus un ajutor social al mamei mele, toți acești bani se ducea pe băutură și mâncare bună pentru tata. Noi fiind săraci, mergeam la cantina săracilor zi de zi pentru patru porți de mâncare. După ce terminam orele, mergeam la cantină pe jos de unde luam mâncare. Era mâncare bună, noi mai și găteam acasă, doar că tata nu mânca niciodată de la cantină, doar pâinea. În casă ne mai rămăsese câteva lucruri, vânduse tata tot pentru băutură. Mai lua ceva bani și de la vecini care venea să le facă câte o cerere în scris, sau mai avea uneori câte un copil ce îl ajuta să treacă clasa. Pe noi nu ne ajuta, doar ne controla și ne bătea, pe frate mai puțin, pe mine mai mult pentru că eu eram fată și trebuia să știu mai bine. Mama îmi tot spunea să merg la aceea profesoară definitiv pentru că acasă nu era deloc bine și ea nu va trăi mult. Copil fiind nu am acceptat asta niciodată. Eu îmi spălam mama, eu făceam mâncare, eu piața, de la 6 ani. Profesoara, a încercat pe toate căile să mă înfieze, dar nu s-a putut, pentru că eu nu am vrut. În schimb mergeam la dânsa acasă, îmi făceam temele, o mai luam pe mama cu mine, și zilele se scurgea într-un ritm jalnic cu lacrimi în ochii zi de zi. De multe ori o găseam pe mama într-o bucătărie plângând, niciodată nu plângea de față cu noi, și mereu îmi spunea că trebuie să îl respect pe tata așa cum este, însă eu începusem să cresc și îi răspundeam mai urât când vedeam cum se comportă cu mama. Profesoara ca să mă poată lua fără acordul tatălui, a încercat să mă ducă mai întâi la un orfelinat, dar eu nu am stat deloc acolo, am fugit, știind că o las pe mama singură. Când au văzut că eu nu mă dezlipesc de lângă mama, m-au lăsat în pace și eram ajutată atât cât se putea, iar eu ajutorul primit îl onoram cu treaba pe care o făceam. La profesoară, ștergeam praful, spălam pe jos, nimic nu mi-a plăcut să primesc de pomană. Până la vârsta de 14 ani cam asta a fost scris în cuvinte puține, deoarece acum când scriu mi se face rău și prefer să scriu mai puțin și esențialul pentru a mă ușura cât de cât. Și uite așa, de la 14 ani și până la 16, am făcut drumuri între Doamna profesoară, unde mai făceam lecții, o baie.... Școală, casa părintească unde trebuia să fac curat, mâncare, să am grijă de mama, să merg la cantină, să plătesc cheltuielile casei, și mai mergeam la cine avea nevoie să fac curat, să stau cu copiii. Îmi era drag să o spăl pe mama, însă, mereu îi era rușine de mine. Bătăile, dormitul afară, vorbele urâte nu au încetinit din partea tatălui. Încercam să supraviețuiesc pentru mama ce nu avea nici un alt ajutor în afară de mine. Într-o seară am dorit să văd un serial, și cum nu aveam televizor, am mers la o vecină. Acolo a venit și un băiat, de fapt venea mai multă lume pentru că nu toată lumea din cartier avea televizor. În acea seară s-a nimerit să fiu doar eu și acel băiat la televizor, bineînțeles și cu fratele meu. Când s-a terminat serialul, am plecat. Între vecina cu televizorul și casa noastră ne despărțea două case, iar ora nu era târzie, 9 și două zeci de minute. Am ieșit în stradă, am văzut că fratele meu fuge înainte, însă nu mi-am dat seama de ce. În următoarea secundă băiatul care fusese cu noi la televizor îmi spune să merg până la el acasă, am intrat în panică, am dat să fug, să țip, iar el mi-a dat cu pumnul în gură, și mi-a pus o batistă în gură să nu țip, apoi m-a luat în brațe. Când să ajungă aproape de casă am reușit să mă eliberez, iar el mi-a mai dat cu pumnul în față în ochii, m-a bufnit sângele, s-a speriat, m-a lăsat jos, a rupt capotul pe care îl aveam deasupra hainelor, mi la pus la gură și a fugit. M-am chinuit și am ajuns în casă. Nu am spus nimic, nu m-a văzut nimeni, decât dimineață. Eram umflată la față, nu puteam vedea, îmi doream să mor. Mama s-a speriat, tata m-a întrebat cine mi-a făcut asta, i-am spus și s-a dus la miliție. Am ajuns la un punct dureros pentru mine, de aceea, va urma.... Când tatăl meu s-a dus la miliție, nu a știut exact, sau a făcut intenționat, nu știu, deoarece acolo a declarat că am fost violată. Nu apucase să mă violeze, doar că mi-a rupt capotul să mi-l pună la gură din cauza sângerări abundente. După ce a dat declarație la miliție, a venit acasă, mi-a spus că trebuie să mă duc și eu, l-a trimis și pe fratele meu cu mine, eu aveam fața distrusă, abia puteam vedea foarte puțin din cauza umflături. Pe drum l-am întrebat pe fratele meu de ce m-a lăsat singură și a fugit, mi-a răspuns că a primit bani de la acel băiat ca să plece pentru că el are să vorbească ceva cu mine. Înainte de a pleca de acasă spre miliție, mama mi-a spus că dacă nu m-a violat să îl iert deoarece tata va încerca să profite de pe urma mea cerând bani mamei băiatului, pentru că mama lui a și venit să îi propună tatălui bani în schimbul iertări, în plus, el avea tată de al doilea, stătea cu gazdă deoarece bărbatul mamei lui nu i-a permis să locuiască în casă cu ei, pentru că el abia aflase cum că soția lui are un copil, în plus suferea de o boală a sângelui și se scăpa în pat cu urina mereu. Acest băiat a locuit la tatăl lui până la vârsta de 17 ani. Mama era miloasă, și mi-a spus să iert și Dumnezeu mă va ajuta să trec peste. Ajunsă la miliție, am povestit totul, comandantul nu m-a crezut, mi-a dat o palmă, m-a urcat în mașină și m-a dus la spital. Acolo mi s-a făcut un certificat medico legal, unde arăta că sunt virgină, deci, eu nu mințeam deloc. Au mai fost întrebări, apoi am fost întrebată daca vreau să iert, am spus că da și să fiu lăsată în pace. Când am plecat de acolo, mi-au spus că seara la orele 17 să fiu acolo cu respectivul băiat. Am plecat spre casă cu fratele meu. Ajunsă acasă fratele meu a spus tatei că eu am iertat, a mai avut loc o bătaie cu cârja, injurii și m-a dat afară din casă. Am plecat la doamna profesoară, știa și dumneaei totul. Seara am fost la miliție iarăși cu subsemnatul care mă bătuse în așa hal încât îmi doream în fiecare secundă să mor. Ajunsă acolo, sau luat iarăși declarați, el nu a mințit, a spus exact ce a făcut, după declarație un milițian i-a spus că l-am iertat și nu are voie să se mai apropie de mine, însă el a spus fără nici o reținere că dacă nu mă căsătoresc cu el mă va omorî. Atunci nu știu de ce, însă sectoristul de cartier și ceilalți au spus că dacă îl iert trebuie să mă mărit, dacă nu va rămâne acolo. Eu fără să stau pe gânduri am iertat, la mintea mea mi-am spus că eu voi sta la profesoară și el nu va avea ce face, însă nu a fost deloc așa. Ajunsă acasă mama băiatului mă ruga să mă mărit cu el că mă place că ea va face ca totul să fie bine, că îmi va ajuta mama. Tata nu era de acord, el avusese în trecut o relație cu această femeie, însă eu abia mult mai târziu am aflat. Am plecat la profesoară, i-am povestit, și dânsa era deja informată despre tot de la mama băiatului cred. M-a sfătuit că mă pot mărita cu el să pot scăpa pe mama de bătăile tatei. Atunci am crezut că intru în pământ, m-am simțit singură, neajutorată. Am căzut pe gânduri, și chiar de eram mică de ani, am gândit că mama băiatului vorbise și cu miliția, și cu profesoara, într-un cuvânt îi cumpărase pe toți. Am revenit acasă, pe drum m-am gândit că o voi ajuta pe mama mai mult, că va sta cu mine, însă habar nu aveam ce înseamnă să fi o femeie măritată dacă eu nici măcar nu avusesem un prieten, doar un băiat ce mă simpatiza și mă trata ca și sora lui, el fiind mai mare cu 11 ani decât mine. S-au ținut de capul meu mama lui , profesoara, nașa mamei băiatului, chiar și mama mi-a spus că e un băiat necăjit și o să fie bine. Am acceptat în cele din urmă. La mine nimeni nu se gândea, însă eu mă gândeam la toți, oare de ce? Acel băiat de care spuneam mai devreme ca mă ocrotea ca pe o soră, a venit și m-a cerut el în căsătorie, însă nu puteam să fac asta deoarece cel care mă bătuse trebuia să facă închisoare pentru tentativă de viol. Recunosc că în acel băiat aveam încredere și îl plăceam, dar... trebuia să fac cum eram sfătuită. Și uite așa m-am văzut măritată. Tata sa supărat și mai tare, a spus că numai am ce căuta în casă. Nu era supărat că mă măritasem cu el, îl rodea faptul că nu luase bani pe mine, m-am mutat la el unde stătea cu gazdă, nu a avut curaj să se atingă de mine, mama lui a și venit să mă ia cu ea la servici, lucra la covoare. Dimineața la 5 plecam la muncă. Nu a trecut o săptămână că dimineața m-am trezit udă în pat, soțul făcuse pipi în pat, am luat să fac ordine și când a bătut mama lui la ușă să merg la muncă i-am spus că trebuie să spăl, sa supărat, a plecat. El sa trezit a plecat la muncă, lucra în șantier naval, abia ce se angajase, un fel de cursuri cum era pe atunci. Între timp, a venit nașa soacrei mele ce mi-a povestit despre boala lui, despre cum mama lui a dorit să îl căsătorească cu mine din cauza boli și ca să poată face buletin de oraș, în schimb, amenințându-mă să nu spun soacrei că nu va recunoaște și eu voi fi cea mincinoasă. Nu am spus nimic, doar că din acea zi am spus că eu nu mai merg la muncă acolo. A venit timpul de logodnă, adică la o săptămână, mi-a cumpărat cămașă de noapte și mi-a spus că va trebui să joace rachiu, că așa se face. Am stat ca un monstru în seara când a fost logodna, acea cămașa nu sa pătat, în schimb sa pătat cearșaful care nu era prea bun, era o lenjerie urată și ruptă pe alocuri. Când să ia soacra cămașa a văzut că era cearșaful și nu cămașa, atunci a spus că va juca cearșaful peste o săptămână între nași. După o săptămână a cumpărat rachiu și le-a spus că era vorba de cearșaf, asta doar nașilor, restul lumii nu știa nimic. Și așa la vârsta de 16 ani și jumătate m-am văzut măritată fără ca eu să iubesc. Și bătută, și măritată cu bărbatul ce mă nenorocise pe viață, iar acea nenorocire m-a marcat pe viață. Am stat cu ochii roși mai mult de un an de zile, dureri groaznice, iar la gură un semn din cauza batistei ce îl port și acum cu mine, acea umflătură de la buză a rămas așa pentru totdeauna. Iarăși mă opresc, am un nod în gât, numai pot continua, în seara asta. Va urma.... ☹ Continuarea☁ Timp de o săptămână m-a lăsat în pace, apoi am fost violată, noaptea plângeam, ziua zâmbeam ca să nu vadă mama. Lucram cu soacra, într-o zi i-am spus de boala soțului, adică băiatul ei, iar ea a reacționat foarte violent verbal cu mine. I-am spus și cine mi-a spus, seara a chemat pe nașa ei, dânsa m-a făcut mincinoasă. A treia zi, tata m-a chemat la el și foarte supărat m-a întrebat cu cine m-am culcat înaintea soțului. Am rămas blocată. A început să mă înjure să mă facă cu ou și oțet. A spus că soacra se dusese la el și i-a spus că eu nu am fost fată mare și de aceea în seara logodnei nu s-a arătat cămașa de noapte, însă nici tata, nici soacra nu și-au dat seama că eu aveam un certificat medico legal. Am plâns mult, nu mă credea nimeni, am vrut să mă duc în fața trenului și mi-a apărut o vecină în față mea, m-a ajutat și a doua zi am fost la miliție. A fost chemată soacra la secție, i s-a dat amendă, iar când a, ajuns acasă a venit la mine cu scandal. I-am spus că eu numai suport minciuni, iar ea s-a calmat și mi-a spus că dacă lumea știe că băiatul ei este bolnav și face în pat, a spus și ea o minciună. Așa ceva nu se poate. Unde să mă duc ? Nu aveam pe nimeni, nu aveam ce face. Momentan trebuia să stau și să suport umilințele din toate părțile. Puteam avea grijă de mama și asta îmi dădea putere. La aproape 18 ani am născut o fetiță prin cezariană. La trei luni a murit. O născusem la opt luni, eram foarte umflată când m-au dus la spital. Cât am fost gravidă am fost lovită în burtă de către soț, dormeam pe jos, plângeam mereu, însă copilul îl doream cu tot sufletul, chiar dacă eram și eu copil. La trei luni, fata s-a umflat, am fost internată în spital, la doar două zile a murit fără să am o explicație din partea medicilor. Ultima zi nu mi-au dat voie să stau cu ea, eu m-am furișat și-am văzut-o într-un salon cu furtune medicale peste tot. Am întrebat, mi s-a spus că totul este bine, iar a doua zi fata mea a murit. Suferința nu a trecut și nu va trece niciodată. După aproape o lună de zile a murit mama. Noaptea, la ora două a venit tata la mine, a strigat că a murit mama, m-am speriat și când am ajuns în fața uși mama era jos cu capul pe prag, între timp sau alertat vecini, au venit au urcat-o în pat, au dat-o cu oțet, colonie, eu țipam, atunci soacra m-a luat și m-a dus forțat în casă, operația s-a desprins, am fost la spital, a trebuit sa îmi dea drumul acasă, deoarece doar eu mă puteam ocupa de înmormântare. Nu știu ce pastile mi-au dat, însă câteva zile am avut o putere pe care nu o pot explica în cuvinte. Îmi murise ce aveam mai scump, fata, mama, numai aveam pentru ce lupta. Au urmat zile de mers noaptea doar eu și lacrimile mele. Știu că mama nu a murit de moarte bună, tata o bătuse, a împins-o din pat, ea a căzut. Mama dormea la mine, doar în acea seară m-a rugat să doarmă acolo pentru că fratele meu nu era acasă și acea seară i-a adus moartea. Îmi vine foarte greu să scriu, nu mă simt deloc bine, voi încerca să scriu în mai puține cuvinte viața mea. M-am angajat la o întreprindere unde reparam lăzi. În câteva luni m-au transferat la o moară, și acolo am cunoscut oameni deosebiți. Educația, timpurile de atunci, gândirea mea, nu știu exact cum să numesc asta, însă mi-am dorit totuși să merg înainte așa cum eram. Mă bucurasem că am un servici, lucram între oamenii dragi mie, într-un cuvânt când eram la servici eram fericită. Între timp soțul a fost chemat pentru armată, însă cum era bolnav, a făcut armata în oraș și mai seară de seară era acasă, iar dimineața la 4 pleca, eu…trebuia să spăl, să fac curat din urma lui. Am vrut să îl ajut pe omul ce îmi făcea numai rău, și m-am dus la unitate, am vorbit cu cei de acolo să îl internez, am făcut un C. A. R. ca să pot avea bani pentru medici. Răspunsul medicilor nu a fost unul favorabil pentru el, era nevoie de tratament, analize, iar el a refuzat. Rămăsesem iarăși gravidă, medicul mă avertizase că e posibil să am complicații, însă eu îmi doream tare mult un copil. Nu am spus nimic la nimeni, doar că soacra m-a simțit și iarăși calvar. eram gravidă în trei luni. A mers la farmacie a cumpărat injecții și zi de zi timp de o săptămână mă ducea la o femeie să fac acele injecții. Bineînțeles, copilul a murit, am fost la spital, am avortat cu greu, aici numai pot povesti, nu pot, și voi trece mai departe. Îmi vedeam de servici, bătăile, scandal erau mereu, însă unde să mă pot duce când nu ai pe nimeni? Îmi era tare frică de el atunci, încercasem să plec cu chirie, să strâng bani de divorț, însă amenințări, bătăi, mereu îmi spunea că mă va omorî și pe mine și fratele, tata, doar ei eram în viața. Fratele, eu îl ajutam cum puteam, pe tata îl ajutam pentru că așa rău cum a fost era părintele meu și nu mă lăsa sufletul să nu îi duc mâncare. Soarta a făcut să rămân iarăși însărcinată, iar de această dată nu am mai spus la nimeni nimic, nici la medic nu am fost. Soacra când a simțit și iarăși s-a luat de mine, am intervenit și eu mai dur, ajutată de cei unde lucram. Când a mișcat copilul atunci am fost la medic, am făcut analize, mi s-a spus că dacă o să fie tot fată posibil să am probleme ca și prima oară, însă eu am mers așa cum sufletul dicta. Un copil mă mai putea să pot înainta, să pot lupta mai departe. El nu mi-a spus nimic când a văzut că sunt gravidă, aici nu pot spune că m-a forțat să nu am copii sau să îmi spună de avort, nu. Cât timp a făcut el armata, eu am mobilat casa, am terminat și C.A.R. Când a terminat armata, a vrut să facă școala de șoferi, pe atunci se făcea școala de șoferi la 3 luni sau 6, numai țin exact minte, apoi te trimitea la canal sau unde era nevoie cu o bascula. Ca să poată lua examenul a dat mama lui bani acolo la școală, a luat carnetul a doua oară și a plecat la Motru cu, contract pe 5 ani. Cât am fost gravidă, de data asta nu mă mai bătea, erau doar injurii și nici nu era prea mult acasă, la mine la servici mai venea și făcea scandal că stau peste program, într-un cuvânt își dorea să numai lucrez, doar că eu nu m-am lăsat munca iar cei care m-au angajat mereu m-au ajutat și m-au susținut. Când aveam 8 luni de sarcină medicul mi-a spus să mă internez că sunt mică de statură, am avut probleme, trebuia tot prin cezariană să nasc și mă programase pentru operație mai devreme. Am fost la spital, am stat doar o săptămână, le-am spus că am nevoie de o învoire și mă reîntorc, însă eu nu m-am reîntors, decât atunci când am simțit că voi naște. am fost dusă la spital seara la ora 11, am stat cu dureri, tot ce simte o gravidă, iar la ora 6 dimineață am intrat în operație. Am născut un băiat, când am auzit glasul am simțit că și eu mă născusem odată cu el. Copilul m-a întărit și mă simțeam întreagă, numai vedeam nimic în jurul meu în afară de el. Timp de doua luni a avut o culoare spre gălbui, iar medicul a spus că va trece, era vorba de un icter. Când am ajuns acasă soacra, și-a respins nepotul, că nu seamănă cu băiatul ei, că e galben, cine știe ce am făcut eu ș.a.m.d. Singură am făcut băița, zi de zi eram doar eu cu el. Soțul a și plecat la Motru iar eu am rămas cu copilul, mă vizita cei de unde lucram, bani luam deoarece eram în prenatal, o vecină lucra la plase pescărești și o mai ajutam, mai luam și de acolo bani, mă descurcam…. – Când a făcut băiatul meu un an, am încercat sa îl dau la creșă pentru opt ore, să pot merge la servici, însă doar două zile, deoarece plângea foarte tare, făcea temperatură și am fost nevoită să renunț și să iau acea întrerupere pentru creșterea copilului. Încercam să merg la menaj, mai lucram plase pescărești acasă, adică noaptea, pentru că ziua trebuia să am grija lui, să spăl, să fac mâncare, curățenie, și mai mergeam la menaj. Oriunde mergeam și copilul era cu mine, nu stătea fără mine deloc. Soțul începuse să aibă probleme acolo unde lucra. Locuia la un cămin și cum el făcea în pat cei din cameră nu putea suporta situația, în plus cum lua salariu, juca remi pe bani si cumpăra perdele la mașină, casetofon, acasă niciodată nu a trimis nici un ban, doar mai venea câte un coleg să aducă bilețel cu cerințe de genul, - te rog trimite-mi bani, zahar, medicamente pentru urină și multe altele. Alocația o lua el, salariul el și tot eu îi mai trimiteam și bani, de acolo de unde munceam cu greu. Am ajuns să pun pe ușa de la dormitor program cu ce am de făcut, nu îmi era deloc ușor, însă copilul îmi dădea o forță de a merge înainte. Într-un fel am fost liniștită 2 ani de zile pentru că nu l-am văzut și am stat liniștită. După doi ani a, început să mă implore să merg și eu la Motru unde lucra spunându-mi că nu va mai fi cum a fost, că i s-a dat cameră singur, și se va schimba totul, doar să iau cu mine televizor, covor, cele necesare. Cum eu îmi doream ca lui să îi fie bine, chiar dacă eram doar maltratată de el, am decis în cele din urmă să merg la Motru. Mereu îmi spuneam că nu e vina lui daca este violent și că boala este vinovată, îmi era milă, iar plecarea acolo era un nou început, fără soacră, fără nimeni cunoscut. M-am apucat de împachetat, am pus la vagon tren lucruri, acasă am lăsat o fată cu chirie să nu fie casa singură. Ajunsă în gara Motru iarna, frig, copilul de doi ani și 4 luni, m-am trezit cu soțul spunându-mi că nu are încă cameră și să merg puțin la cămin. Am crezut că intru în pământ, nici măcar copilul din brațele mele nu a luat. Am ajuns la acel cămin unde locuia cu încă 4 băieți în cameră, am schimbat copilul, și între timp i-am spus să mergem la un hotel cel mai ieftin că voi plăti eu. Norocul meu că am avut ceva bani la mine. Ne-am dus la hotel, apoi a doua zi, rămasă singură cu copilul, am cerut ajutor la cei de la hotel să îmi spună adresa unde lucrează să mă pot duce acolo pentru a cere ajutor. Am aflat adresa, am mers acolo, am rugat doi băieți să mă ajute să aduc și lucrurile de la gară, am luat cameră la așa zisele barăci unde locuia mai mult familiști sau cei ce reușise să aibă parte de o locuință mai decentă decât căminul. Când a venit de la servici și s-a dus la hotel, cei de acolo i-au spus să meargă la cămin. Când a ajuns la cămin și a aflat că eu m-am și mutat într-o cameră, am și adus lucrurile de la gară a fost foarte bucuros. Mi-a mulțumit, iar aproape o lună de zile a fost totul bine. Îmi vorbea frumos, se juca seara cu copilul, era bucuros că doarme fără grijă, avea cine să îl spele, avea televizor, trebuie să menționez că pe vremea aceea nu prea își permitea cei în deplasare să aibă televizoare, și multe altele, iar eu i-am făcut o cameră frumoasă, era și bucătărie, comună, însă era curat, înțelegere între vecini și asta conta foarte mult. Doar că... minunea a ținut doar până când a luat salariu. A venit acasă, la noi era o vecină. A pus bani pe masă, apoi după ce a plecat vecina, a luat o parte din bani ca să își cumpere un alt casetofon la mașină, o altă parte că are datorii, și așa bani de pe masă sau evaporat. L-am întrebat ce o să facem, i-ar el sa înfuriat, m-a înjurat, m-a bătut de față cu copilul și a spus că pot pleca dacă nu îmi convine. Cei care locuia acolo au auzit și au bătut la ușă, însă a țipat și la vecini. Acea baracă era compusă din trei camere, baie și bucătărie, deci eram doua familii si 3 băieți, băieți o cameră iar noi ca familii câte o cameră. I-am spus că voi pleca, nici așa nu a mers, Am încercat să vorbesc cu el a doua zi că e mai bine să plec, doar el mă și alungase, însă răspunsul a fost; - Nu pleci nicăieri, stai aici și faci ce îți spun eu, mâncare aduc eu, altceva nimic. Nu puteți crede ce frică îmi era de el, poate vă întrebați de ce nu am fugit atunci. Nu am putut fugi, pentru că nu cunoșteam pe nimeni, eram de una singură, vecini nu se băga, iar eu zi de zi căutam o scăpare. Băieți ce locuia acolo, văzând că el nici nu vine acasă la timp, bani nu aveam, m-au rugat ca eu să le gătesc și ei să mă plătească, am fost de acord, nu aveam încotro pe moment, iar el a fost fericit când a, auzit. Deci, mâncarea era asigurată, și așa începuse să vină din ce în ce mai rar acasă, într-o zi unul din băieți mi-a spus că el mai trăiește cu o femeie ce are 4 copii și este o femeie ușoară. Asta nu mă afecta deloc pentru că nu l-am iubit niciodată, a fost doar milă din partea mea și aș fi fost bucuroasă să își găsească pe cineva ca eu să scap de el, dar nu asta își dorea, pentru că cine avea să îl spele? Poate dacă nu era bolnav... Între timp m-am cunoscut mai bine cu cei de acolo, trecuse trei luni, o lună fără bătăi și restul scandal de câte ori venea acasă. Când îi aduceam ligheanul cu apă ca să se spele și apa nu era pe placul lui, pur și simplu o vărsa în cameră, la copil țipa, începuse o tortură și fizică și psihică pentru mine și copil. Cu toată frica trebuia să fug de acolo. va urma.... Am rugat un băiat ce locuia cu noi în aceea locuință să mă ajute, pentru a merge la gară, îmi era foarte frică. Mi-a spus că mă va ajuta, pentru că și el merge la Galați în vizită la părinți. Am plecat într-o dimineață de acasă, însă chiar aproape când să plece trenul, a venit miliția după mine în tren. Am fost nevoită să cobor jos deoarece cineva îi anunțase pe cei de la miliție că aș fi furat pături din locuință. Aceea femeie cu care el trăia m-a văzut când am plecat, la contactat imediat pe el, au sunat la miliție și au dat datele mele, minciuna cu acel furt. Ajunsă la miliție, a trebuit să dau declarație cu copilul în brațe. După declarație, au controlat, au făcut control la locuință, nu era nimic lipsă și mi-au spus că sunt liberă, dar unde să mai plec? Trenul plecase. Acolo doar dimineața aveam tren spre Galați și erau câteva ore bune de mers cu trenul plus schimbări. Și uite așa iarăși a trebuit să mai stau acolo aproape două luni. Când a venit el (nu voi mai spune soțul, îmi face mai rău când scriu), m-a bătut, copilul s-a speriat ca de fiecare dată, eu încercam să liniștesc copilul cât puteam. Eram urmărită, amenințată, îmi era tare frică, însă tot trebuia să scap de iadul unde eram. Trebuia să plec cât mai repede de acolo, era un pericol pentru copil în primul rând, la mine nu mă gândeam. De această dată m-a ajutat cineva care locuia în oraș. Am plecat acolo, am stat o zi la o doamnă, apoi am plecat la Galați, și doar așa am reușit să ajung la acasă. Nu am știut ca la Galați voi fi nevoită să mai îndur alte răutăți. Când am ajuns acasă, la ușă mi-a deschis cineva necunoscut și m-a întrebat ce caut. Am răspuns că sunt proprietarul, iar cei de acolo mi-au spus că stau în chirie. Mi-au vorbit urât, am fost la soacră, dânsa m-a certat, și așa am ajuns la miliție. Miliția mi-a făcut dreptate și am reușit să intru în casă iar chiriași să plece. El, și-a lăsat serviciul și a venit după noi. Fata ce eu o lăsasem să locuiască în casă nu avea voie să vorbească cu mine, așa îi dăduse soacra ordin. Deci casa mea era plină de chiriași, soacra lua chirie, iar eu habar nu aveam. Cu toată frica am fost la miliție pentru a nu știu câta oară, și de acolo la tribunal. L-am dat în judecată pentru pensia alimentară, trebuia să mai stau o perioadă ca să lucrez și să am bani de divorț. Au început bătăile mai dese, amenințări și din partea soacrei, însă Dumnezeu mă întărea zi de zi. El și-a căutat de muncă în altă parte, între timp i-a venit să plătească contractul pe care nu îl respectase la Motru și așa iarăși eu a trebuit să plătesc din urma lui. Copilul nu stătea la creșă, așa că eu lucram acasă plase pescărești, iar când se ivea ocazia mergeam la menaj, împreună cu copilul, deoarece nu stătea cu nimeni în afară de mine. Unele persoane ce mă cunoștea îmi reproșa uneori că prea îmi alint copilul și că prea îi fac toate poftele, însă eu doream ca el să aibă ce eu nu am avut, în special o copilărie și strictul necesar. Când a venit la cutia poștală citație a fost un scandal mare, am fost dată afară în toiul nopți cu tot cu copil, amenințată că mă va omorî împreună cu copilul, că va da foc la casă. M-am speriat foarte tare și cu prima ocazie am fugit cu copilul la o femeie unde îi mai făceam menaj. Numai pot scrie, nu am putere, îmi este tare greu, dar voi scrie, vreau să scriu toate astea pentru MINE. Nu scriu totul pentru că mi-ar lua mai mult de o viață, iar când scrii despre tine personal, nu este ușor, în caz că cineva are întrebări, vă rog să mi le puneți, voi răspunde. Da, e seara de revelion. La mine nu a fost vreodată simțită vreo sărbătoare, însă am pus și mai pun o mască uneori pentru a nu crede lumea că sunt sălbatică. Nu, nu sunt sălbatică, doar că nici când eram copil, nici după ce am crescut și am ajuns la vârsta pe care o am azi, sărbătorile nu le simt, la mine e o zi ca oricare alta. M-am mutat la aceea femeie cu băiatul, mi-a promis că mă va ajuta să divorțez. Eu adunasem bani pentru divorț, doar că femeia unde locuiam mi-a spus să îi dau ei pentru a merge să își cumpere marfă, apoi voi deschide divorț. Așa am făcut, numai că femeia după ce ți-a cumpărat marfă, l-a anunțat pe fostul, mi-a spus și mie că e bine să mă duc acasă, să mă împac deoarece am un copil. Rușinoasă cum sânt, am plecat cu fostul iarăși în iadul de unde plecasem în urmă cu doar câteva zile. Acum trebuia să o iau de la capăt, să strâng bani pentru divorț ș.a.m.d... Zilele erau din ce în ce mai grele, scandal, bătăi, iară eu cu capul plecat de frică. După ce sa plictisit de stat, a plecat să lucreze în București detașat, așa am mai scăpat de chinuri cât de cât. La București venea la săptămână pentru a-și lua mâncare, schimburi, și a face scandal. Bani nu am văzut, nici măcar alocația copilului, deoarece juca jocuri de noroc și trebuia tot eu să îi dau bani. Într-una din zile vine acasă cu un coleg de muncă, îl prezintă și îmi spune că va mai veni și în lipsa lui ca și chiriaș deoarece lucrează în Galați iar locuința era la țară. Am tăcut. La mine locuia și fratele meu pe care l-am ajutat, am încercat să îl aduc pe calea cea bună, însă nu am reușit. Pe fratele meu, l-am tot angajat, însă nu îi plăcea munca, era pus pe scandal când își lua salariu, consuma alcool foarte mult. În aceea perioadă lucra în portul mineralier. După plecarea fotului la București, m-am trezit într-o seară cu acel coleg la ușă. I-am deschis, era și fratele acasă, a rămas peste noapte și a dormit cu fratele, nu a spus daca mai vine sau nu, iar de atunci venea uneori seara, foarte rar. Când era zi de salar venea și lăsa bani de chirie, așa cum vorbise cu fostul, tot fostul îi lua, numai că eu eram într-o situație total deplasată. Într-o zi mi-am făcut curaj și i-am reproșat acelui coleg că nu e normal să vină și atunci a, început să îmi spună că știe totul. Am întrebat ce știe, mi-a spus că fostul la servici când lucrau împreună la Galați sau Brăila, se plângea că sunt rea, că îi cer bani, îl dau afară, fac mereu chefuri, iar el este tare amărât, însă cei care ascultau, inclusiv acel coleg vedea ce face el cu bani. Iar după ce a început să vină la noi, a văzut cum mă bătea, cum mă jicnea și mi-a spus să stau liniștită că nu va mai veni și nu dorește să facă rău. Așa a fost, până într-o noapte când a sunat la ușă era băut, i-a deschis fratele, eu nici nu am ieșit din cameră unde eram cu băiatul. A doua zi dimineață și-a cerut scuze, și de atunci am devenit un fel de amici. Un tip corect, fără să dea nimic de înțeles, cu bun simț, iar în aceea seară băuse ca să aibă curaj pentru a mai veni. De ce dorise să vină? Mi-a spus că dorește să mă ajute necondiționat atunci când voi avea nevoie, apoi mi-a povestit și el viața lui. Nu era însurat, nu fusese însurat niciodată. Fostul era bucuros că vine sâmbăta acasă, ia mâncare, bani și plecă iarăși. În tot acest timp, lucram, copilul era mereu cu mine. Fiindcă eram mai liniștită am început să fac liceu la fără frecvență, știa doar fratele și o vecină. Era iarna anului 1989, eram la ore, copilul cu fratele acasă, când deodată a venit mai mulți profesori și ne-a dat aceea veste care pe mine nu m-a bucurat deloc. Era vorba de revoluție. Lumea începuse să rupă toate afișele cu Ceaușescu, să fie bucurie mare, iar eu mă întrebam ce va fi oare după??? M-am dus acasă, a venit fostul, a venit și colegul, era și fratele acasă. Fostul venise că îi trebuia bani ca să plece înapoi la revoluție, doar lucra în București .Colegul lui venise pentru că nu mai mergea nici o mașină în acea situație era un haos total. Nu aveam bani, iar fostul m-a bătut până când colegul lui i-a spus că îi dă el. I-a dat bani și a plecat. Era înainte de Crăciun. În aceea noapte fratele era la servici, iar colegul fostului mă ruga să iau copilul și să plec cu el că mă va ajuta. După câteva ore, m-am decis să plec fie ce o fi, și așa eram distrusă, ce putea fi mai rău? Și uite așa la revoluție eu am pornit pe un alt drum. Va urma...

Am pornit pe un alt drum, destul de greu dar care în final după 3 ani de chin cu procese, spitalizări, tot felul de răutăți, am reușit să fiu liniștită în mare parte. În toți acești 3 ani, am deschis divorțul ce a durat, deoarece ne-a dat timp de gândire 6 luni, apoi copilul mi-a fost luat de fosta soacră, a trebuit să sufăr, să lupt, să plâng, ca să răcoresc sufletul să pot merge înainte. Toate astea pentru că soacra nu accepta să divorțez și mă tot ruga cu orice preț să mă împac, însă nu m-am întors din drum, iar pentru asta a trebuit să sufăr despărțirea de copil uneori când îl lua de lângă mine, asta până când sa terminat divorțul. Au mai fost bătăi, injurii, însă nu am cedat deloc, am mers înainte și neavând pe nimeni, trebuia să fac totul singură. Îmi pierdusem încrederea în oamenii, nici acum nu pot spune că mă las bazată pe cineva, doar pe Dumnezeu. În timpul divorțului, abia la sfârșit, soacra a pus avocat și a mai adus o hârtie cum că casa era a ei unde locuiam, iar toate astea erau minciuni, deoarece casa era a mea, doar că aceea casă lăsată moștenire de la bunici, a fost demolată sa dat apartament și soacra mi-a pus să fie soțul titularul pentru că e bărbat, și uite așa am devenit și fără casă, numai că eu am avut acte pentru a dovedi adevărul, însă cu toate astea, dacă a văzut că nu poate câștiga casa, a recurs la alte metode. Și-a trimis băiatul într-o zi la școală pentru a lua copilul în vizită, învățători m-au chemat imediat la școală, a fost un circ destul de urât. Copilul nu voia să se ducă iar eu nu puteam face nimic până la terminarea divorțului. Până la urmă copilul sa dus la el pentru o zi. A doua zi la adus la școală, numai că, copilul meu de ieri se schimbase radical. Mi-a spus că numai vrea la mine, că eu nu am televizor și altele, în plus, pachețelul pentru școală mi la refuzat. Am văzut negru în fața ochilor, învățători, directorul, au fost alături de mine, însă din păcate am realizat că au profitat i-au spus că eu mă voi întoarce acasă dacă el refuză să stea cu mine și problema principală era casa, ea voia casa, asta am realizat. M-am închis în mine, m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să fiu pe picioare până la terminarea divorțului. Mi-a fost foarte rău am fost la urgențe, am luat medicamente și am așteptat să vină ultima înfățișare la procesul divorțului. La ultima înfățișare am renunțat la tot. Am știut că doar casa era problema și așa a și fost. După terminarea divorțului, am fost nevoită să mă internez, mă simțeam din ce în ce mai rău, glanda tiroidă și-a făcut de cap, stresul, nu mâncam, și toate astea m-au pus la pământ. Am stat o perioadă destul de lungă în spital. Va urma...