Probabil o să-i zic dor de primăvară. Inspirată de dințosul ce a început să strălucească toată ziua, am ieșit la pădure. Pe aici, pe acolo, unii copaci parcă au prins o tentă verzuie, în rest persistă alopecia de anotimp rece. Calci pe un covor de frunze uscate ce produc un zgomot specific și dau o senzație aparte la picioare, de umblat pe ceva moale. După ce te afunzi în pădure, dispărând zgomotul șoselei, auzi ciripitorile și bâzâitorile ce s-au trezit. E adevărat că au apărut mai întâi, bâzâitorile ce nu produc mierea dar surpriza totală a fost că au avut tupeu să zboare și ceva fluturi. Pe covorul acela de frunze uscate deja s-au ițit viorelele și ghioceii, ultimii evazând deja petalele. Tot amalgamul ăsta de impresii adunate, îți conferă o liniște aparte, o relaxare a neuronilor, mai ales când ai baftă să fii în arie fără acoperire telefonică. Am ajuns să mă bucur și de o gărgăriță ce făcea un pic de expediții pe mâna mea.
Și când te gândești că totul este la o zvârlitură de ...bac... Să știți că o oră de plimbat prin pădure, vă face bine la sănătatea fizică dar și la ...pisisic.
.jpeg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu