Eu nu mai știu dacă ai fost aievea, sau ai fost chiar aici cu-adevărat, Un Zburător cu ochii mari căprui, ce m-a lăsat cu sufletul neîmpăcat, Cu vorbe dulci, fierbinți mi-ai topit toată puterea din trup de fecioară, Atunci s-a născut melodia iubirii, căci tu mi-ai fost arcuș iar eu vioară. Eu nu mai știu dacă-ai fost muritor sau un Luceafăr din stea întrupat, Ce-a coborât, din lumea lui, pentru-a simți gustul iubirii cu-adevărat, Sau ai dorit să îmi răpești inima și strălucirea din ochi, pentru vecie Și-nvăluindu-mă-n fiorii dragostei să-mi pui la picioare o dulce feerie. Eu nu mai știu ce-ai fost, dar știu c-ai fost așa de chipeș și de minunat, În zâmbetul tău vrăjit și-n privirea duioasă, eu toată viața m-am scăldat, Ai fost ca o ploaie binefăcătoare, ce-a făcut câmpul meu să rodească, Vlăstare mici, fragede au răsărit din el și-au învățat să te iubească. Eu nu mai știu dacă-ai fost zi sau noapte, însă zorii răsăreau cu tine, Iar la apus mă-mbrățișai cu drag și lângă tine îmi era nespus de bine!
Eu nu mai știu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu