Eu gândesc din adâncul sufletului, însă de multe ori am avut imaginație ce venea din adâncul minții ascunse și asta a făcut ca realitatea să fie dureroasă uneori. De aceea m-am decis să numai las imaginația să îmi conducă viața. Oricum ar fi…știu că totul trece…așa cum a trecut până acum…nimic nu este permanent deși la un moment dat pare să fie așa . Am citit odată pe net cum ar fi o capacitate omenească pe baza percepțiilor acumulate anterior. Ceea ce poate fi adevărat puțin…foarte puțin. Dacă mă gândesc din punct de vedere psihologic s-ar defini ca proces (cognitiv). Spre deosebire de imaginație…realitatea respectă reguli, iar psihologia ne spune că realitatea e mai puțin complexă decât ceea ce e realitatea pe viu. Personal, cu mult timp în urmă erau ambele le fel de importante pentru mine…atât realitatea…cât și imaginația, deoarece….imaginația mă ajuta să văd lumea cu alți ochi decât cei ai realității, ochi mult prea puși în ceață…ce mă făcea să văd’’ viața în roz’’. Imaginația m-a vrăjit de multe ori…și mult timp nu m-am gândit în același timp și la realitate, însă acum știu să deosebesc imaginația de realitate și acord o importanță mai mare realități.
Pentru că nu ne cunoaștem, pentru că nu avem răbdare, pentru că ne grăbim, pentru că avem prejudecăți, pentru că am fost răniți, pentru că ne așteptăm la orice, pentru că avem temeri...
Pentru toate astea, ne rănim în mod gratuit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu