Am să spun o treabă aparent șocantă, conform principiului arhicunoscut la noi în țară, respectiv că tot răul este spre bine.
Covidul ăsta a făcut și un bine, a scos la iveală adevărata față a multora. Rămâi pur și simplu interzis, câtă răutate, egoism, obrăznicie și lipsă de educație descoperi că a zăcut într-o groază de lume. Până și pe Facebook descoperi lucruri surprinzătoare. Lumea a căpătat un apetit de-a dreptul bolnăvicios de a se contra, de a fi dezinhibată și a nu mai păstra minime reguli de comportament civilizat. Destul de mulți au început să se priceapă la tot mai multe, nu mai au îndoieli, au de-a dreptul certitudini și pentru acest lucru, te trăsnesc verbal fără rețineri. Când vezi un convins din ăsta talibanizat, te uiți de curiozitate pe pagina lui de prezentare, să afli, ce nivel de instrucție ar avea, ca să se pronunțe în acel domeniu. În majoritatea confortabilă a cazurilor descoperi că studiile urmate, n-au nici cea mai mică legătură cu domeniul în care se pronunță ritos. Să nu povestim câți cetățeni pseudo religioși și pseudo morali de fațadă sau ipocriți găsești pe aici, te doare capul. Unii mă întrebau, de ce-mi mai pierd timpul pe Facebook? De fapt toată tevatura de pe Facebook, este o oglindă perfectă a mentalității societății în care trăim și-i bine să fii informat sau pe fază, să nu ai așteptări ilogice.
În concluzie…tot răul spre bine, îți dai seama pe ce ape navighezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu