Dor cu dor se întâlnește pe aleile pustii,
Vraja stelelor cuprinde mândra zi de primăvară
Și-o îmbracă în albastrul nopții blânde, argintii,
Iar parfumul dulce-ndeamnă la o caldă sărutare,
Brațele să-ți strângi sălbatic într-un dans amețitor,
Ochi în ochi să-ți cauți gândul ce se-ascunde în visare,
Să-ți reverși din cupa plină, picătura de amor...
Viața! Ce frumos te-mbie cu a stelelor sclipire
Să-mpletești în taina nopţii o iubire ca-n povești!
De ce fugi tu, adiere? A iubirii fericire,
Printre zorii dimineții, pentru ce o risipești?
Toate trec la fel: iubirea, tinerețea și amorul,
Toate sunt la fel: te-mbie, te îmbată, te-amețesc
Și la fel de mult te doare când începi a duce dorul
Tuturor, în noaptea vieții când, pe rând, te părăsesc.
Viață! Câtă frumusețe porți pe aripile tale!
Ce măruntă e sclipirea ce în treacăt ne-o așterni!
Unde fugi ca o nebună? De ce te abați din cale?
Dăruiește-te cu totul fericiților eterni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu