trecându-ne prin minte mii de gânduri,
rezistăm, cu ce folos, când toate-s
cu susul-n jos?
Mi-aș ține-n palme ziua, tăcută,
când surâsul meu pictează vise
să pot urca în trenuri interzise
în care să mă-nobilez cu frumusețea
să simt cum primăvara
plantează-n suflet frumoase viorele
lăsându-mi sufletul să vibreze
apoi trecând în pas vioi
prin lumea asta atât de întinată
s-aud romanțe vechi, o sărbătoare
căreia i-am uitat înțelesul speranței,
cu adieri prelungi ca un descântec,
nevoia de-a fredona-n strălucirea
zilelor frumoase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu