Trăim într-o lume nebună sau noi suntem nebuni?…Ne naștem cu esența vieții în mâini, avem capacitatea de a iubi, a râde, a ne bucura. De mici știm ce este important în viață. Și într-un moment anume intervine… amnezia? Nebunia? Irosim ce avem frumos, punând totul pe altarul unor ambiții de a avea o carieră, o casă frumoasă, o mașină. Uităm să râdem dimineața, pentru că am încheiat pactul cu diavolul și ne-am vândut, pentru bani, timpul liber. De aceea diminețile și-au pierdut seninul și uităm să fim răbdători cu copiii dacă întârzie pentru că și-au vărsat o picătură de lapte pe bluză sau nu își găsesc caietul de geografie. Urlăm. Trăind într-o lume a urâtului, îi implicăm și pe ceilalți în acest urât, îi „educăm” de mici să se obișnuiască cu obligația, ordinea, disciplina, tăind orice zel de a fi pur și simplu fericiți. Când ați lenevit ultima dată împreună cu familia? Când v-ați trezit în plăcuta senzație că toată ziua veți fii fericit pentru că aveți alături dragostea celor dragi? Ciudată e creșterea asta, pentru că ne înrobește și ne rupe de noi înșine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu