A ierta înseamnă a negocia. Fie că îmbracă aspectul inocenței, fie că are consecințe dintre cele mai diverse, faptul de a ierta se rezumă la a face negoț de statut. Cel care este în poziția de a ierta are, în mod evident, un ascendent moral asupra celui care cere să fie iertat. Prin iertare, cel care iartă emite un credit, dacă vrei, iar cel care este iertat este debitor. Cel care trebuie să ducă povara în actul iertării nu este cel care iartă, ci cel care primește iertarea. Și, deși tindem să empatizăm mai curând cu cel care face exercițiul iertării, cu cel care trebuie să dea iertarea, nu trebuie să uităm că el deține controlul, că el este în poziția de putere. Cel care iartă are întotdeauna mai mult de câștigat decât cel iertat.
Lucrurile devin mai complicate în momentul în care se pune problema iertării de sine. Creditorul și debitorul sunt identici în acest caz. Iar lucrurile stau astfel întrucât conștiința este întotdeauna o dualitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu