Într-adevăr, nu se poate contesta universalitatea dragostei, însă este acesta un motiv suficient pentru a dedica emoției respective o zi? Și încă una internațională?
În ideea de zi internațională a ceva se ascunde atât o dorință de a celebra cu sinceritate acel ceva anume, dar și consecința acestei dorințe: inevitabila nivelare a semnificației autentice a emoției prin transformarea acesteia în produs comercial. Iar produsele comerciale sunt menite a semnifica prin "procură" tot ceea ce noi, prin propria noastră prezență, ar trebui să comunicăm persoanei iubite. Potrivit acestui raționament, o inimă "I love you" cumpărată de la hypermarket, posibil la reducere, ar trebui să compenseze intervale îndelungate de absență, multiplele insatisfacții cu care l-am alimentat pe partener de-a lungul anului. Pe scurt, este vorba de un alibi, de o formalitate. Ce învățăm de aici? Simbolurile dragostei se cumpără, se vând, și încap foarte bine în același cărucior de cumpărături alături de lapte și de detergentul de vase. Totul se brand-uiește, totul este bun de consum. Nimeni nu vrea să împuțineze că esența ceea ce omul trăiește în emoție sau în sentiment. Ceea ce am vrut să subliniez este stupiditatea faptului de a transforma emoția ca atare într-un pretext de a vinde și de a cumpăra produse brand-uite sub numele dragostei.
Cât despre sfatul sau indicația de a "iubi în stilul dulce românesc"... habar nu am ce este aia, dar suna cel puțin amuzant. Nu am auzit vreodată ca românul să se remarce printr-un stil dulce al iubitului. Iartă-mi cinismul, însă brandul de țară al României este mâncatul de sarmale. Iar ziua îndrăgostiților, fie și ca Dragobete, a devenit mai vizibilă numai pe fondul importului masiv de Valentine's day.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu