Parcă totul se dărâmă-n jurul nostru, ne pierdem credința, curajul, totul. Apar mereu obstacole indiferent de vârstă și suntem supuși unor chinuri ce nu-și avea locul într-o viață normală. Din punctul meu de vedere…fiecare pas duce către nicăieri și toate minutele de răutate duce la supărări, stres, nervi, oboseală. Închid ochi uneori și mă retrag în camera mea, gândindu-mă cum să fac să merg mai departe, cum să adun curaj, cum să trec peste rănile provocate și cum să prind forța. Mă gândesc cu groază la artă, pasiuni, cultură, învățământ…încetul totul dispare și se creează o generație de oameni răi, neștiutori. Mi-aș fi dorit să fi rămas copil, chiar dacă nu am avut parte de o copilărie fericită. Începe să-mi fie urât și rușine în lumea asta. Voi, cum vă duceți zilele?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu