Oricine...

Oricine are un capitol pe care nu-l citește cu voce tare, ajunge să aibă două vieți: a lui și cea pe care o inventează alții.

Citeste pana la capat 🢂

Liniște Sufletească!

Fără televiziune, fără sirene de salvări, fără pestă porcină, gripă aviară, care au umilit poporul român, fără interdicții de distanțare, mască, spălat pe mâini; 

FĂRĂ SPĂLĂRI DE CREIER!

ERA COMUNISM, dar eram LIBERI!

Citeste pana la capat 🢂

Zâmbim?

-Avem o relație perfectă, e tandru și mă pupă încontinuu. Petrecem foarte mult timp împreună. 

-Ce frumos! Cât timp?

-În jur de 13-14 GB trafic pe lună. 

 

-Te rog să nu-mi mai trimiți mesaje... nu-mi face bine asta.

-Te răscolesc?

-Mi-e lene să le șterg... 

 

Pentru toate mondialele de pe Facebook care au impresia că sunt speciale doar pentru că 5, 6 fraieri aleargă după ele... 

Și la fotbal aleargă 22 de bărbați după o minge...dar ei vor doar să inscrie...nu să păstreze mingea! 

 

-Cu cine mergi în concediu?

-Cu iubitul meu, normal.

-Tare! Și când plecați?

-După ce-mi fac unul.

Citeste pana la capat 🢂

Prietene – Friend …

Îmi zâmbești

Din îndepărtatele lumi,

De undeva, din universul ăsta rotund.

Îmi dai binețe,

Îmi scrii câteva vorbe

Și … Eu râd,

Tu râzi,

Noi râdem,

Râdem împreună, de se cutremură lumea.

Îmi zâmbești din lumea ta virtuală,

Scriem amândoi, pe aer

Nu pe hârtie.

Vorbim două vorbe banale,

Apoi dispărem,

Fiecare în lumea lui reală.

Suntem două suflete stinghere,

Rupte de lume,

Rătăcite undeva printre nori;

Așteptăm răsăritul soarelui, împreună,

Zâmbind amândoi.

Citeste pana la capat 🢂

Ne amăgim

Ne bucură venirea primăverii

Când inimile zburdă printre flori

Iar sufletul se scaldă-n vraja serii

Cea plină de miresme și culori.

Ne amăgim că-n dar ne-aduce nouă

Un strop din tinerețea ce-a trecut

Și ne-mbătăm cu-n singur pic de rouă

Din buza frunzei pe care a căzut...

Dar ce ne-aduce noua primăvara?

O simplă bucurie, simplu vis!...

Ca un arcuș ce și-a pierdut vioara

Și plânge, mut, pe portativul scris,

Vom plânge mâine când n-o vom găsi-o

Plutind pe-al răsăritului surâs

Căci va pleca...Și ultimul ,,adio"

Ni-l va lăsa în tâmple, pe ascuns.

Citeste pana la capat 🢂

Ființa… umana

Sunt capabilă, trebuie să fiu…deoarece așa e construită  ființa umană. M-am decis. Oricâte încercări de doborâre, tot atâtea resurse de ‘supraviețuire’. Și uite așa am ajuns să cred că noi oamenii putem iubi din nou, oricât de mult ne-a durut ultima oară. De-a lungul timpului fiecare suferință  m-a maturizat și m-a făcut să îmi dezvolt capacitatea de coping, și să fac față stresului provocat de ruptură. De fiecare dată mi se părea că am suferit cel mai tare, însă mereu viața mi-a demonstrat că m-am înșelat. Știu, timpul poate vindeca rănile, uneori e nevoie de mai mult, alteori mai puțin. Uneori mi sa întâmplat (când dezamăgirea a fost mai mare) să mi se blocheze capacitatea emoțională, poate chiar și la nivel subconștient, iar asta doar ca protecție de alte suferințe. Da, e o reacție firească, e la fel de firesc să inventăm din nou că iubim, simțim, zâmbim. Mă întreb: Am plâns?…Da, e o reacție normală și mă ajută la eliberarea sentimentelor, emoțiilor. Uneori, după ce plâng mă simt eliberată și mă ajută să merg mai departe, însă e la fel de adevărat că în ultimul timp am reacționat diferit, simt nevoia de stimuli și perioade de refacere. Acum sunt conștientă de toate și…nu pot să fiu decât pe drumul cel bun, oricât mi-ar lua să ajung la destinație. Îmi permit un citat.

„Tot ce nu ne omoară, ne face mai puternici”.

Citeste pana la capat 🢂

Cum vă duceți zilele?…

Parcă totul se dărâmă-n jurul nostru, ne pierdem credința, curajul, totul. Apar mereu obstacole indiferent de vârstă și suntem supuși unor chinuri ce nu-și avea locul într-o viață normală. Din punctul meu de vedere…fiecare pas duce către nicăieri și toate minutele de răutate duce la supărări, stres, nervi, oboseală. Închid ochi uneori și mă retrag în camera mea, gândindu-mă cum să fac să merg mai departe, cum să adun curaj, cum să trec peste rănile provocate și cum să prind forța. Mă gândesc cu groază la artă, pasiuni, cultură, învățământ…încetul totul dispare și se creează o generație de oameni răi, neștiutori. Mi-aș fi dorit să fi rămas copil, chiar dacă nu am avut parte de o copilărie fericită. Începe să-mi fie urât și rușine în lumea asta. Voi, cum vă duceți zilele?

Citeste pana la capat 🢂

Eliberare...

Toți avem un trecut, un trecut nu poate fi numai lapte și miere. După mult timp am ajuns la un numitor :- și…anume : Să nu regret trecutul, nici să fac un bilanț. Am ales doar clipele fericite, frumoase ce au însemnat foarte mult pentru mine. Mi-am spus: – Niciodată să nu faci prejudecăți sau să pori supărare pe cei care cândva făceau parte din viața ta pentru că astfel armonia prezentului va dispărea. Înainte vreme mă supăram pe mine, acum…nu mă voi supăra pe mine crezând că am greșit cu cei care eu am dat voie să facă parte din sufletul meu. Încerc să mă eliberez de durere, de oamenii care m-au făcut să sufăr, nu voi insista niciodată să mai fac parte din viața lor. 

Citeste pana la capat 🢂

Nu voi vota...

Pentru a lămuri anumite aspecte, pentru cine nu prea înțelege de ce "parte" mă situez:

- nu voi vota niciodată un partid care are statut neclar, în sensul că nu prezintă încredere și pare a cuiva, dar de fapt în spate stau la pândă specimene cunoscute drept " oameni de bine"

- nu voi promova "patrioți " și politicieni care speculează situații de orice fel pentru a obține votanți, politicieni care se erijează în salvatori sau apărători sau mai știu eu ce, propagandă răsuflată și fumată, de care suntem sătui și scârbiți, gen aur și ce mai derivă din această mișcare de glezne.

- nu voi susține nici un politician sau partid care a putut demonstra, votat fiind, ce a susținut în companiile electorale, dar nu au făcut nimic altceva decât să se alinieze și să se conformeze. Scuzele, părerile de rău și vina aruncată pe situație sau pe alții nu mai conving pe nimeni. La război nu te duci în izmene, mai ales când știi profilul adversarului.

- nu voi vota jeguri, chiar dacă nu am de ales, pentru că o clasă politică se schimbă la vot, conștient și pentru că, în viziunea mea, "răul cel mai mic" nu mai există. Am dreptul să rămân un om curat și lucid.

Este un imposibil, e adevărat, dar nu mai pot accepta și încuraja o situație care ne îngroapă de vii.

Citeste pana la capat 🢂

”Cine a tras în noi după 22”? Singura teorie logică și bazată pe dovezi - o discuție cu Andrei Ursu.

Citeste pana la capat 🢂

Când...

Când povara- ți este grea, roagă- te în taină! Deschide- ți inima și eliberează fiecare oftat, fiecare durere ascunsă și fiecare lacrimă ce așteaptă să curgă! Dumnezeu este singurul ce- ți știe durerea. Aruncă haina grea a singurătății ce- ți apasă umerii și EL îți va dărui ...cămașa luminată a credinței, a speranței și a puterii de a merge mai departe! Îți mulțumesc Doamne pentru tot! Oamenii buni...nu au sufletul de vânzare! Pe ei nu îi vei vedea expuși oriunde, nu îi vei găsi în mulțime și niciodată nu îi vei afla...la colț de stradă! Oamenii buni...sunt un dar! Ei apar în viața ta la momentul potrivit. Totul depinde de tine dacă știi să apreciezi ,, darul" primit! Să nu uiți niciodată: Oamenii buni sunt greu de găsit și...ușor de pierdut!

Citeste pana la capat 🢂

Pendulând...

Pendulând așa ușor, 

Sprijinindu-mă de-un nor 

Ce mă poartă-n lumi de vise, 

Și cu iarba jos, covor   

Trup și suflet îmi cuprinse…

Citeste pana la capat 🢂

Ne amăgim

Ne bucură venirea primăverii

Când inimile zburdă printre flori

Iar sufletul se scaldă-n vraja serii

Cea plină de miresme și culori.

Ne amăgim că-n dar ne-aduce nouă

Un strop din tinerețea ce-a trecut

Și ne-mbătăm cu-n singur pic de rouă

Din buza frunzei pe care a căzut….

Dar ce ne-aduce nouă primăvara?

O simplă bucurie, simplu vis!…

Ca un arcuș ce și-a pierdut vioara

Și plânge, mut, pe portativul scris,

Vom plânge mâine când n-o vom găsi-o

Plutind pe-al răsăritului surâs

Căci va pleca…Și ultimul ,,adio”

Ni-l va lăsa în tâmple, pe ascuns.

Citeste pana la capat 🢂

Plimbare în pădure

Probabil o să-i zic dor de primăvară. Inspirată de dințosul ce a început să strălucească toată ziua, am ieșit la pădure. Pe aici, pe acolo, unii copaci parcă au prins o tentă verzuie, în rest persistă alopecia de anotimp rece. Calci pe un covor de frunze uscate ce produc un zgomot specific și dau o senzație aparte la picioare, de umblat pe ceva moale. După ce te afunzi în pădure, dispărând zgomotul șoselei, auzi ciripitorile și bâzâitorile ce s-au trezit. E adevărat că au apărut mai întâi, bâzâitorile ce nu produc mierea dar surpriza totală a fost că au avut tupeu să zboare și ceva fluturi. Pe covorul acela de frunze uscate deja s-au ițit viorelele și ghioceii, ultimii evazând deja petalele. Tot amalgamul ăsta de impresii adunate, îți conferă o liniște aparte, o relaxare a neuronilor, mai ales când ai baftă să fii în arie fără acoperire telefonică. Am ajuns să mă bucur și de o gărgăriță ce făcea un pic de expediții pe mâna mea.

Și când te gândești că totul este la o zvârlitură de ...bac... Să știți că o oră de plimbat prin pădure, vă face bine la sănătatea fizică dar și la ...pisisic. 

Citeste pana la capat 🢂

Alegerea în viață

La un moment dat în viață trebuie să alegem bine ceea ce inima ne dictează. În tinerețe se fac greșeli, uneori bune, alteori rele, însă vine o vreme când nu ne mai permitem să greșim și avem nevoie de noi înșine…mult mai mult. E foarte greu să ne împărțim la doi, de aceea cineva va suferi. Cine va suferi? Depinde de noi, de egoismul nostru, însă important este să fim împăcați cu noi înșine, iar regretele să le putem diminua. Atunci când îi facem pe alți să sufere e bine să putem să le ștergem lacrima, nu să le mai dăm speranțe. În orice situație cineva suferă, însă tot noi decidem cine suferă mai mult, numai Noi!

Citeste pana la capat 🢂

Libertatea…

În general libertatea trebuie să fie realitate nu minciună, dorință, vis…libertatea trebuie obținută…și niciodată nu e târziu să fim noi dincolo de condiționări. Suntem toți conștienți că avem nevoie de libertate…deoarece fără libertate ne-am simți ca niște roboți și nici iubire adevărată nu ar exista. Când facem ceva din ne... dorința noastră e lipsă de libertate și ne mințim singuri de multe ori. Făcând asta ne distrugem șinele nostru, ne întrebăm…oare o facem din obligație?…Pentru că așa trebuie?…Atunci, după întrebări vine și răspunsul. A fi liber, eu zic că înseamnă…mai întâi să lași în urmă ideile din trecut și cu timpul, ne putem descoperi. Libertatea este autenticitate. Libertatea are cea mai mare valoare și merită să, sacrificăm totul pentru ea. Să nu lăsăm pe alți să gândească pentru noi, să fim noi înșine și decizia finală să ne aparțină doar nouă personal. Mulți folosesc cuvântul libertate fără a ști ce înseamnă libertatea și cu ce se hrănește ea. Mai sunt cazuri cărora le este frică de libertate…datorită copilăriei. În copilărie i-a fost interzis să strige, să se joace, să cânte, să danseze, să fie liber. Așa că privarea asta de libertate vine din copilărie, aș numi sclavie o astfel de libertate. În educația noastră schiloadă…la modă este să fi ascultător, să nu cumva să îți faci părintele de rușine și de aici începe lipsirea de libertate. Uni se nasc cu un mare potențial de inteligență, însă părintele, societatea nu dă voie să fi tu însuți. Îți implantează rușinea din primi ani de viață fără a se gândi la libertate. În ziua de azi societatea încearcă pe toate căile să stopeze inteligența prin nenumărate acțiuni…chipurile… educaționale. Și uite așa nu ni se permite să fim inteligenți, să fim liberi, însă niciodată omul inteligent nu va fi dispus să își vândă sufletul. Din cauza lipsei de libertate ne transformăm întru-un depozit de cunoștințe și toate astea nu ne ajută deloc să fim fericiți, să devenim un întreg. O spun din propria experiență, dacă nu avem copilărie, nu avem identitate, zâmbești și vom trăi într-o lume tristă. Eu nu am avut copilărie, nici libertate, însă m-am luptat și mă lupt cu mine însumi pentru libertate. Fără libertate nimeni nu este el însuși. Aveam teamă, acum încet încet am început să nu-mi mai fie teamă. Cineva spunea, dacă nu te rătăcești, nu te poți întoarce. Libertatea este atunci când avem dreptul la replică, fără reținere, la idei, emoții și nimeni nu are voie să ne priveze de libertate. Ca părinte aș respecta mai întâi copilul…nu facem copii pentru ai privi de libertate…noi părinți suntem portița lor spre viitor, îi hrănim, adăpostim, lăsăm să fie liberi în gândire, copilăria să fie copilărie, să simtă libertatea de la naștere. De societate, mie silă…trăim într-o societate oarbă la ora actuală. 

Citeste pana la capat 🢂

Într-o lume nebună…

Trăim într-o lume nebună sau noi suntem nebuni?…Ne naștem cu esența vieții în mâini, avem capacitatea de a iubi, a râde, a ne bucura. De mici știm ce este important în viață. Și într-un moment anume intervine… amnezia? Nebunia? Irosim ce avem frumos, punând totul pe altarul unor ambiții de a avea o carieră, o casă frumoasă, o mașină. Uităm să râdem dimineața, pentru că am încheiat pactul cu diavolul și ne-am vândut, pentru bani, timpul liber. De aceea diminețile și-au pierdut seninul și uităm să fim răbdători cu copiii dacă întârzie pentru că și-au vărsat o picătură de lapte pe bluză sau nu își găsesc caietul de geografie. Urlăm. Trăind într-o lume a urâtului, îi implicăm și pe ceilalți în acest urât, îi „educăm” de mici să se obișnuiască cu obligația, ordinea, disciplina, tăind orice zel de a fi pur și simplu fericiți. Când ați lenevit ultima dată împreună cu familia? Când v-ați trezit în plăcuta senzație că toată ziua veți fii  fericit pentru că aveți alături dragostea celor dragi? Ciudată e creșterea asta, pentru că ne înrobește și ne rupe de noi înșine.

Citeste pana la capat 🢂

Sindromul (ce-ul ) urâte

Mă rătăci în mine însumi și…mă tot caut pe mine însumi. Aoleuu…zbucium urlet, durut în drumul spre căutare. Ce să spun…totul a început, când eu copil fiind am descoperit doi ochii speriați și triști într-un ciob de oglindă ce se uitau disperați spre depărtări… De teamă…copil fiind atunci…ciobul îmi căzu din mâini și se spărsese în mii de bucățele…și…în acele mii de cioburi…mii de chipuri plângea, surâdea, se reflecta din miile de bucățele împrăștiate prin cameră. Oare în care din ele mă pierdusem eu? Și…uite așa am început a mă căuta. Am urât masca, însă…am îmbrăcat o mască, apoi alta și măștile au început să se schimbe în raport cu oamenii, în raport cu situațiile, în raport de timp, sau pur și simplu. Fără să înțelegem vreodată de ce-ul!. Gata, acum de ceva vreme măștile zac în cameră singure și rânjesc spre mine iar eu mă adun tot mai speriată într-un colț strângând în brațe dorul…deschid larg fereastra și strig: Sunt Eu! Așa cum sunt! Fără măști! Acceptați-mă așa cum sunt: zdruncinată de furtuni, lipsa de siguranță, teama de a scrie și tristețea ce încă o mai am când văd multe articole de ale mele pe alte bloguri, forumuri…fără măcar o mică paranteză. Vă mulțumesc celor ce mă acceptați așa cum sunt! Am stat mult prea mult întemnițată în mine însumi.

Citeste pana la capat 🢂