Totul era natural, nu se juca ” teatru” ieftin ca acum.
Nu mă refer la tagma artistică, ei sunt adevărați actori.
Mă refer la unii oameni din România, sunt de o falsitate nemaiîntâlnită în țara noastră.
Terapie…
Durerea…
Mulțumesc celor care…
Mulțumesc celor care mi-au oferit un sfat, mi-au acordat încrederea lor, au crezut și cred în mine…toate astea m-au făcut să fiu puternică și să îmi educ încet încet siguranța de sine. Mulțumesc și celor care m-au făcut tristă, fericită…și ei fac parte din viața mea și am învățat ceva din fiecare gest. Mulțumesc pentru gesturile frumoase, pentru prietenie sinceră, pentru sprijin, încredere, sinceritate…toate astea mi-au bucurat inima…se știe care dintre ei . Doresc tuturor zile frumoase pline de zâmbete și lumina!
Gânduri!…
De ai mințit pe cineva...
De fapt, te-ai păcălit pe tine,
Căci orice spui neadecvat
Ți-apasă greu pe umeri.
De-ai înflorit cu drag și spor,
Vorbe și fapte multe,
Nu ai făcut decât să-ți pui,
Lanțuri de mâini și glezne.
De ai vorbit prin vicleșug,
Cu două, șapte înțelesuri,
Rănită-i aripa de Înger,
Ce-ți stă pe umăr și tot plânge.
De ți-ai ascuns gândul parșiv,
Nutrind în față sentimente prietenoase,
Te-ai condamnat fără să știi,
La cea mai dezorientată viață.
De n-ai fost sincer și n-ai spus în față:
Ce simți, ce crezi și vezi în realitate,
Ai lingușit, mințind frumos,
Ca să obții ceva foloase.
De-ai pus în vorbe gândul bun,
Dar faptele au dovedit contrariul,
Au răsărit ghimpii sub tălpi,
Pe toate drumurile sorții.
De ai făcut furnica, armăsar
Și greierele, acvilă de munte,
Te-ai amăgit în Suflet și-n simțiri,
Știind că orice ai fi spus:
Nu ai dreptate.
Să fie primăvară în Suflet și în gând
Iar florile să ne inunde fața,
Simțindu-le mirosul până-n ultima celulă,
Care vibrează încă, tot așteptând VIAŢA,
Căci VIAŢA ne-a fost întreruptă
Și vuietul nebun ne-a fost oprit,
Punându-ne în pauză de masă prelungită,
Ținându-ne după perdele să privim:
La pomii ce își mișcă frunza
La mugurii care pocnesc,
Născând petale parfumate,
Pictând tablouri de-un înalt frumos.
Să fie primăvara tot mai lungă,
Ca-n clipa-n care vom putea ieși,
Să ne-mbătăm de-atâta frumusețe,
Să-mbrățișăm tot ce în cale vom găsi.
Ne este dor de oamenii ce-n grabă forfotesc pe stradă,
Ne este dor de zgomotele vieţii agitate,
Dar cel mai mult ne doare c-am pierdut
Contactul cu natura asta toată,
Dar vine clipa-n care vom putea păși
Pe străzile care oftează după pașii noștri
Și-atunci vom fi mai înțelepți și mai umili
Ca să putem să respirăm SPERANȚĂ
Să nu-mi aduci vreodată flori!
Dar i-a cusut în loc florarul suave flori de iasomie.
Și-a picurat în fiecare, din vraja lui, câte o boabă,
Ca orice blândă adiere ce o atinge să o soarbă.
Gătite-n strai de sărbătoare se-arată mândrele pansele,
Ce-au adunat cu lăcomie toate culorile pe ele,
Să-ncânte tuturor privirea, stârnind invidii printre flori,
Că nu au multe pe fustițe așa mândrețe de culori.
Zâmbesc, sfioase, margarete în albe rochii de fecioare,
La gât purtând bănuți de aur ce nu găsești la altă floare...
Așa minuni te înconjoară și-ți fură ochiul, rând pe rând,
Încât poți crede, primăvara, că-i însuși raiul pe pământ...
Semeț, pe fruntea dimineții un trandafir a înflorit.
Uimite, florile grădinii pe loc s-au și îndrăgostit.
Privindu-i mândra frumusețe, de însăși Cloris dăruită,
A devenit stăpân grădinii și dintre flori cea mai iubită.
Și ce durere! Ce cruzime să poți ucide-așa splendori!!!!
Ce bucurie-ți poate-aduce, cum să te-înduri să le omori,
Când fiecare-și are viața acolo unde a-nflorit?
Să le sărute răsăritul.... și mângâiate de-asfințit....
Să nu-mi aduci vreodată flori, căci le iubesc enorm, știi bine,Și n-aș putea trăi cu gândul c-au fost ucise pentru mine!
Fericire iluzorie
Dor cu dor se întâlnește pe aleile pustii,
Vraja stelelor cuprinde mândra zi de primăvară
Și-o îmbracă în albastrul nopții blânde, argintii,
Iar parfumul dulce-ndeamnă la o caldă sărutare,
Brațele să-ți strângi sălbatic într-un dans amețitor,
Ochi în ochi să-ți cauți gândul ce se-ascunde în visare,
Să-ți reverși din cupa plină, picătura de amor...
Viața! Ce frumos te-mbie cu a stelelor sclipire
Să-mpletești în taina nopţii o iubire ca-n povești!
De ce fugi tu, adiere? A iubirii fericire,
Printre zorii dimineții, pentru ce o risipești?
Toate trec la fel: iubirea, tinerețea și amorul,
Toate sunt la fel: te-mbie, te îmbată, te-amețesc
Și la fel de mult te doare când începi a duce dorul
Tuturor, în noaptea vieții când, pe rând, te părăsesc.
Viață! Câtă frumusețe porți pe aripile tale!
Ce măruntă e sclipirea ce în treacăt ne-o așterni!
Unde fugi ca o nebună? De ce te abați din cale?
Dăruiește-te cu totul fericiților eterni!
Eşti minunată, Primăvară!
Ce poposește cu alaiul ei,
Cu soare blând, cu cer senin, cu vraja
Purtată-n chipul lor de ghiocei!
Prin crânguri de viforniți dezgolite
Așterne-atlazuri fine de verdeață
Și din a iernii rece amorțire
Le readuce-ncet-încet la viață.
Zâmbesc pe rând, sfioase, primăverii
Brândușe, viorele, toporași,
Zambile parfumate și narcise
Cu trupuri zvelte și surâs gingaș.
Din seva lor își țes grăbiți copacii
Caftane verzi ce ramurile-mbracă
Iar păsări ciripind frenetic
Prin faldurile lor se-ntrec la joacă.
Gândaci boemi se odihnesc la soare,
Uitând de traiul lor cel auster,
Pripindu-și piciorușele plăpânde
Și profitând de calmul efemer.
Cu fire de argint țes arabescuri
Păienjenii ieșiți la vânătoare
Și-așteaptă răbdători să-i viziteze
Insectele ieșite la plimbare.
Din depărtări ajung cu drag acasă,
La cuibul lor, gingașe rândunele,
Prin nori de ametist își-nalță zborul
Dar se întorc din nou, cu dor, la ele.
Albinele suflate-n praf de aur
Roiesc prin flori pân' la lăsarea serii
S-adune-n mierea lor miraculoasă
Parfumul și dulceața primăverii.
Cireșii încărcați de-atâta floare
Ne luminează-n nopți târzii livada,
De-ai crede că o mână nevăzută
A așternut pe chipul lor zăpada...
Atâtea păsări zburdă prin grădină
Și își vorbesc cu glasul ciripit!
Parfum suav se răspândește-n aer
Din liliacul care a-nflorit...
Privighetoarea, pasăre măiastră,
Uimește luna cu talentul ei
Iar stelele ascultă fascinate
Concertul dat pe-o ramură de tei...
Vrăjită sunt de-acest decor feeric
Ce primăvara ni-l aduce-n dar,
Aș vrea să-i fur din cupa fermecată
Măcar o picătură de nectar,
Din ea să pot întoarce tinerețea
Când iarna ne-o lăsa pustii și goi,
Așa cum primăvara se întoarce
În fiecare an, cu drag, la noi.
Purtători de mască
Fiind un joc de societate...niciunui n-am scăpat și cine crede c-a scăpat, nu conștientizează sau încă se minte sau e mințit de ceilalți purtători de mască din jurul lui.
Ce efect are greutatea unui baros în moalele capului? Trezirea la realitate sau...clacarea.
Sau...mersul pe sârmă, dacă ai astfel de abilități. Dacă nu le ai și situația o cere, le dezvolți și devii ce trebuie să fii.
Cine poate și stă bine pe picioarele sale, iartă, iartă și mai iartă o dată până iartă de tot și abia atunci reușește să se desprindă. Între timp, își așază toate ceștile în dulap, după ce a curățat dulapul și le-a spălat pe toate.
Învățăm pe genunchi despre cine suntem cu adevărat, nu despre cine credem noi că suntem, ne strângem cioburile de suflet, lăsăm curat în noi și pe lângă noi și în liniște, cu demnitatea omului care și-a învățat lecția, înfrânt, dar mai împăcat, ne desprindem...
Avem șansa de a ne vindeca atât timp cât rămânem consecvenți, soiul acela de încăpățânare benefică, în a sluji mai departe fundamentul valorilor care ne definesc și înțelepciunea de a nu lăsa tăvălugul prostiei, al aroganței, al egoismului, al cinismului să strivească Frumosul și Binele din noi.
Timpul, cu tot ce naște și ucide, ne închide sau ne deschide drumuri, ne eliberează sau ne încarcerează. Asta este treaba lui. Treaba noastră este să alegem ce uși închidem, ce porți deschidem, iar atitudinea pe care o avem, gândurile pe care le nutrim când pășim din noi spre ceilalți sunt chintesența firii noastre, adevărul despre cine suntem noi de fapt.
Oamenii sensibili
.jpeg)
Către MAMA!
Unde ești, Mama?
Încâlcită în întrebări
… Bineînțeles că vorbeam cu pereții și ei cu mine, privindu-mă fără nici o empatie, la fel de albi și neclintiți! Doar amăreala cafelei reușea să mă readucă într-o realitate neînțeleasă…
… Cum sunt… fiecare vorbă și fiecare faptă, fiecare om și fiecare întâmplare, se așeză pe suflet! Pe toate le port cu mine! Și fiecare întâmplare ce mi-a adus durere, o șterg și las locul curat, pentru altele ce vor să vină…
… Cu un zâmbet galeș pe chip, mulțumesc pentru ziua de astăzi și pentru că sunt ceea ce sunt!
Cafea amară…
Nu sunt politician și niciodată nu mi-a plăcut politica, însă am știut să fac întotdeauna distincția între ce este bine și ce este rău și am încercat să nu aduc și mai multă durere, acolo unde exista deja! Am impresia, că cei ajunși odată pe scaunul din spatele unui birou, își spăla creierul și gândesc din perspectiva celui care își poate aduce beneficii proprii și bunăstare personală! Efectiv, uită că datorită „muritorilor de rând”, este acum, acolo! Nu reușesc să găsesc un sistem care să nu fie corupt!! Ai terminat o facultate, o școală oarecare, datorită eforturilor depuse și te aștepți, ca statul sa-ți ofere un loc de muncă, însă, hop… nu ai nici banii necesari să-ți cumperi acel amărât de loc și nici „pile” în locuri cheie, așa că, nu-ți rămâne, după ce te-ai dat cu capul de toți pereții să răzbați, decât să iei drumul străinătății, unde poți fi apreciat pentru ceea ce ești și știi să faci! Vârtejul în care lumea se învârte, a devenit haotic și fără sens! Nu mai există empatie și nici dorința de a face bine! Ne înecăm în cea mai amară și adâncă ceașcă de cafea a tuturor timpurilor…
Prietena mea de suflet, Nuri
Rețetă de mâncare
Am făcut piața la un magazin Penny. Știam că se spune, să nu faci cumpărături în magazin alimentar, când și-e foame. Asta e, n-am respectat regula și mi s-a făcut poftă de o ciorbă de burtă. Am luat de acolo un pachet din ăla de burtă prefiartă. Acasă m-am apucat de să o meșteșugăresc cu entuziasm. Surpriza a fost să constat că „flaușații” s-au dezintegrat destul de mult, carnea fiind prea-fiartă și nu prefiartă.
Cu restul dresingului, respectiva ciorbă s-a băut mai mult direct cu castronul decât folosind lingura. Și atunci s-a aprins beculețul. La a doua preparare, carnea s-a dat direct la blender.
Și uite așa a ieșit o ciorbă cremă de burtă, ce s-a consumat excepțional de ușor.
Avantajele rețetei ar fi următoarele:
-Am întâlnit persoane ce nu consumă ciorbă de burtă din cauza aspectului flaușaților din conținut;
-Rememorez și situațiile în care carnea prefiartă, a trebuit să rămână mult timp pe foc, ca să nu ai senzația că mănânci cauciuc.
În atare situație, dacă aveți baftă de găsiți burtă prea fiartă, încercați rețeta, o sa fiți surprinși.
Acum în mod sigur, mulți după ce au citit, se vor întreba ce am pățit, ce mi-a tunat de postez rețete culinare. Am vrut și eu să distrag atenția publică, să o duc pe arătură, deoarece prea suntem bombardați cu nemerniciile ăluia din Est. Hai să ne bucurăm și de chestii simple, nu știm ce poate aduce ziua de mâine. Bafta noastră este că Cineva acolo sus, nu doarme și dă fiecăruia ce merită.
Luați o masă în liniște cu familia, consumați ce vă face plăcere, cam asta-i ideea pentru zilele pe care le trăim.
Oglinda sufletului
Când cineva ne supară
Fericirea e la noi
